Hotărîrea nr. 9 din 09.10.2006 privind legislaţia ce reglementează repararea prejudiciului moral
Rss
Tu şi Legea
Priviți emisiunea

"Tu și Legea"

in fiecare miercuri la ora 20:30

Alte emisiuni
 
  28-05-2014 "Tu și Legea" cu Ion Dron
    Tema emisiunii: "Violența în familie" Invitatul emisiunii din 28 mai 2014 - Aramă Sofia, avocat.

  21-05-2014 "Tu și Legea" cu Ion Dron
    Tema emisiunii: "Dreptul la informație și petiție" Invitatul emisiunii din 21 mai 2014 - Andrei Briceac, Preşedintele A.O.„Institutul de Justiție Civilă”.

  14-05-2014 "Tu și Legea" cu Ion Dron
    Tema emisiunii: "Asistența socială” partea-II Invitatul emisiunii din 14 mai 2014 - Aliona Chisari-Rurak, doctor, conferenţiar universitar USM.

  07-05-2014 "Tu și Legea" cu Ion Dron
    Tema emisiunii: "Asistența socială, partea-I" Invitatul emisiunii din 07 mai 2014 - Aliona Chisari-Rurak, doctor, conferenţiar universitar USM.

  16-04-2014 "Tu și Legea" cu Ion Dron
    Ediție specială: "Hotărîri de judecată și deposedări de averi" Invitații emisiunii din 16 aprilie 2014 - Mihail Miloș și Ion Popescu, reprezentanții SRL „Miloș Mihail”.

 
 
Consultație Juridică





Calendar
«    Декабрь 2014    »
ПнВтСрЧтПтСбВс
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031 
tusilegea.md » Jurisprudenţa » Civil » Hotărîrea nr. 9 din 09.10.2006 privind legislaţia ce reglementează repararea prejudiciului moral

Hotărîrea nr. 9 din 09.10.2006 privind legislaţia ce reglementează repararea prejudiciului moral

  • Publicat: redactor
  • |
  • Vizualizări: 586

Skype: tusilegea1
Call Apel în studioul



HOTĂRÎREA PLENULUI
CURŢII SUPREME DE JUSTIŢIE A REPUBLICII MOLDOVA

Cu privire la aplicarea de către instanţele de judecată a legislaţiei ce
reglementează repararea prejudiciului moral
nr.9 din 09.10.2006

Practica judiciară confirmă faptul că instanţele de judecată aplică în mod diferit legislaţia ce reglementează repararea prejudiciului moral.
În scopul asigurării aplicării corecte şi uniforme a legislaţiei cu privire la reparaţia prejudiciului moral de către instanţele de judecată, Plenul Curţii Supreme de Justiţie, în temeiul art.2 lit.e) şi art.16 lit.c) din Legea cu privire la Curtea Supremă de Justiţie şi art.17 din Codul de procedură civilă, dă următoarele explicaţii:

1. Luînd în consideraţie faptul că compensarea prejudiciului nepatrimonial (denumit şi daună morală) în domeniul relaţiilor civile este reglementat printr-un şir de acte legislative, care au fost puse în funcţiune în diferite termene, în scopul asigurării aplicării uniforme şi corecte a legislaţiei la judecarea fiecărei pricini, instanţa de judecată trebuie să clarifice: caracterul relaţiilor părţilor sau ale altor participanţi la proces şi de care norme legislative sînt reglementate; permite legislaţia în vigoare posibilitatea de compensare a prejudiciului moral în aspectul dat al relaţiilor litigioase şi, dacă o astfel de răspundere există, atunci cînd a intrat în vigoare actul legislativ care prevede condiţiile şi regulile de compensare a prejudiciului; de asemenea, data comiterii acţiunilor care au dus la pricinuirea prejudiciului moral.

2. La judecarea cererilor persoanelor vătămate privind compensarea suferinţelor psihice sau fizice suportate, instanţa de judecată trebuie să ţină seama de faptul că chestiunile referitoare la compensarea prejudiciului moral, în principal, sînt reglementate prin următoarele acte legislative:
• Constituţia Republicii Moldova (art.53);
• Codul civil (art.1404,1422 ş.a.);
• Codul muncii (art.90, 329);
• Codul familiei (art.44 alin.(3) lit.b));
• Codul audiovizualului al Republicii Moldova;
• Codul de procedură penală;
• Legea nr.1545-XIII din 25.02.1998 privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti, modificată prin Legea nr.206-XV din 29.05.2003 (MO nr.50-51/359 din 04.06.1998);
• Legea privind protecţia consumatorilor (MO nr.126-131/ 507 din 27.06.2003);
• Legea contenciosului administrativ (MO nr.57-58/375 din 18.05.2000);
• Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe (MO nr.18-19 din 08.02.2003);
• Legea cu privire la protecţia muncii nr.625-XII din 02.07.1991;
• Legea presei (MO nr.2/12 din 12.01.1995);
• Legea privind drepturile copilului (MO nr.13/127 din 02.03.1995);
• Legea securităţii statului (MO nr.10-11/117 din 13.02.1997);
• Legea privind accesul la informaţie (MO nr.88-90/664 din 28.07.2000);
• Legea instituţiilor financiare (MO nr.(1)59 din 01.01.1996);
• Legea ocrotirii sănătăţii (MO nr.34/373 din 22.06.1995);
• Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

3. Prin noţiunea de prejudiciu moral se înţeleg suferinţele psihice sau fizice cauzate prin acţiuni sau omisiuni care atentează la valorile nepatrimoniale ce aparţin persoanei din momentul naşterii sau la bunurile dobîndite prin lege (viaţa, sănătatea, demnitatea şi reputaţia profesională, inviolabilitatea vieţii personale, secretul de familie şi personal), prin fapte ce atentează la drepturile personale nepatrimoniale (dreptul de a folosi propriul nume, dreptul de autor).

4. După criteriul domeniului personalităţii umane încălcate, prejudiciile delictuale pot fi clasificate în felul următor:
a) prejudicii cauzate personalităţii fizice;
b) prejudicii cauzate personalităţii afective, categorie în care intră suferinţele de categorie psihică;
c) prejudicii cauzate personalităţii sociale (cinstea, onoarea, demnitatea, viaţa privată, numele, pseudonumele etc.);
d) prejudicii cauzate persoanelor juridice (afirmaţii făcute în presă şi pe altă cale care se consideră neadevărate etc.).

5. În categoria largă a prejudiciilor corporale intră durerile fizice cauzate unei persoane prin lovituri, vătămări, răniri etc., suferinţele psihice condiţionate de vătămările corporale, de provocarea unei boli, slăbirea rezistenţei fizice la boli sau de alte complicaţii, îngrijorarea pentru aceste efecte ulterioare, epuizarea emoţională, pierderea unor plăceri (ideea de confort, anumite înlesniri etc.).
Prejudiciile afective constau în suferinţe psihice cauzate prin lezarea sentimentelor de afecţiune, care cuprind suferinţele psihice determinate de pierderea sau de rănirea, mutilarea, desfigurarea sau îmbolnăvirea gravă a persoanelor apropiate, de pierderea locului de muncă, dezvăluirea secretului familial sau a secretului medical, de limitarea sau privarea temporară de anumite drepturi, cît şi orice alte suferinţe psihice similare.
Prin prejudicii aduse onoarei, cinstei, demnităţii, prestigiului sau reputaţiei profesionale a unei persoane se înţeleg prejudiciile produse prin insulte, calomnii, defăimări, aprecieri nefavorabile, inclusiv cele privind reputaţia şi probitatea profesională, apartenenţa la un grup etnic socialmente mai defavorizat sau la o anumită minoritate sexuală.

6. Prejudiciul moral, născut din cauzarea de daune (răspunderea civilă delictuală), se repară de cel care l-a cauzat altuia printr-o faptă ilicită extracontractuală (art.616 alin.(2) CC şi art.219 alin.(4) CPP), fiind o sancţiune prevăzută de o regulă generală, care presupune:
- să se fi săvîrşit o faptă cu caracter ilicit;
- între fapta ilicită săvîrşită şi prejudiciul cauzat altei persoane să existe o legătură directă de cauzalitate;
- autorul faptei cauzatoare de prejudiciu să fi fost în culpă;
- autorul să fi avut capacitatea delictuală în momentul săvîrşirii faptei.

7. În cadrul răspunderii delictuale, prejudiciul moral poate fi reparat şi în lipsa vinovăţiei, faptei ilicite în următoarele cazuri expres prevăzute de lege:
- a fost cauzat de un izvor de pericol sporit pentru lumea înconjurătoare (exploatarea vehiculelor, a instalaţiilor, mecanismelor, folosirea energiei electrice, a substanţelor explozibile, efectuarea lucrărilor de construcţii etc.);
- a fost cauzat prin condamnare ilicită, atragere ilegală la răspundere penală, aplicare ilegală a arestului preventiv sau a declaraţiei scrise de a nu părăsi localitatea, aplicarea ilegală în calitate de sancţiune administrativă a arestului şi în alte cazuri prevăzute de lege;
- a fost cauzat în legătură cu lezarea onoarei, demnităţii şi reputaţiei profesionale.

8. Se explică faptul că răspunderea contractuală pentru prejudiciile nepatrimoniale (morale) are o aplicare particulara, sub aspectul că are incidenţă numai în ceea ce priveşte anumite contracte şi anumite obligaţii pe care aceste contracte le cuprind.
Asemenea contracte sînt, mai ales, cele de transport al persoanelor şi de valorificare a drepturilor de autor şi inventator.
Potrivit contractului de transport al persoanelor, transportatorul îşi asumă, pe lîngă obligaţia expresă de a efectua transportul, ca obligaţie de rezultat, şi obligaţia implicită de a
proteja viaţa şi integritatea corporală a călătorilor, denumită, în contractul de transport, obligaţie de securitate.

9. Prejudiciul moral născut din litigiile de muncă se repară salariatului în următoarele cazuri:
- restabilirea la locul de muncă a salariatului transferat sau eliberat ilegal;
- cauzarea prejudiciului salariatului în legătură cu îndeplinirea de către acesta a obligaţiilor de muncă sau ca rezultat al privării ilegale de posibilitatea de a munci, dacă Codul muncii sau alte acte normative nu prevăd altfel;
- reducerea capacităţii de muncă sau decesul salariatului în urma accidentului de muncă sau îmbolnăvirii profesionale.

10. Obligaţia de reparaţie a prejudiciului moral cauzat de un izvor de pericol sporit îi revine persoanei care posedă izvorul de pericol sporit în baza dreptului de proprietate ori în alt temei legal sau persoanei care şi-a asumat paza izvorului de pericol sporit.
Prin prisma art.219 alin.(4) CPP, paguba morală va fi încasată de la persoana condamnată pentru săvîrşirea infracţiunii şi nu de la proprietarul izvorului.
Posesorul izvorului de pericol sporit nu răspunde pentru prejudiciul moral dacă demonstrează că izvorul de pericol sporit a ieşit din posesiunea lui ca urmare a acţiunilor ilicite ale unor terţi. În acest caz, răspunderea îi revine persoanei care a dobîndit în mod ilicit izvorul de pericol sporit. În măsura în care posesorul izvorului de pericol sporit este vinovat de faptul că izvorul a ieşit din posesiunea sa, el va răspunde pentru prejudiciu în mod solidar cu persoana care l-a dobîndit în posesiune în mod ilicit.
Prejudiciul cauzat posesorilor izvoarelor de pericol sporit ca rezultat al infracţiunii se repară potrivit dispoziţiilor art.1398 Cod civil.

11. În cazul admiterii acţiunii în contenciosul administrativ, instanţa de contencios administrativ se pronunţă şi asupra reparaţiei prejudiciului moral cauzat prin actul administrativ ilegal sau prin neexaminarea în termenul legal a cererii prealabile, însă numai în cazul în care există cererea persoanei vătămate.

12. Obligaţia de reparaţie a prejudiciului moral cauzat consumatorului îi revine producătorului, vînzătorului, prestatorului numai în cazul în care consumatorului i-au fost încălcate drepturile prevăzute de Legea privind protecţia consumatorilor, Legea instituţiilor financiare, precum şi de alte legi.

13. Prejudiciul moral cauzat în urma acţiunilor ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti este reparabil în următoarele cazuri:
- reţinerea ilegală, aplicarea ilegală a măsurii represive de ţinere sub arest, tragerea ilegală la răspundere penală, condamnarea ilegală;
- efectuarea ilegală a percheziţiei, ridicarea, punerea ilegală sub sechestru a averii, eliberarea ilegală din funcţie;
- supunerea ilegală la arest administrativ;
- confiscarea ilegală a averii, aplicarea ilegală a amenzii;
- efectuarea măsurilor operative de investigaţii cu încălcarea prevederilor legislaţiei;
- ridicarea ilegală a documentelor contabile, a banilor, ştampilelor, precum şi blocarea conturilor bancare.
Prejudiciul moral se repară integral, indiferent de culpa persoanelor cu funcţii de răspundere din organele de urmărire penală, ale procuraturii şi din instanţele de judecată.

14. Dreptul la repararea prejudiciului moral cauzat în urma acţiunilor ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti apare în cazul:
- pronunţării sentinţei de achitare;
- scoaterii persoanei de sub urmărire penală sau încetării urmăririi penale pe temeiuri de reabilitare;
- adoptării de către instanţa de judecată a hotărîrii cu privire la anularea arestului administrativ în legătură cu reabilitarea persoanei fizice;
- adoptării de către Curtea Europeană pentru Drepturile Omului sau de către Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei a hotărîrii cu privire la repararea prejudiciului sau realizării acordului amiabil dintre persoana vătămată şi reprezentantul Guvernului RM la aceste instituţii;
- efectuării măsurilor operative de investigaţii cu încălcarea prevederilor legislaţiei pînă la intentarea dosarului penal, cu condiţia că, în termen de şase luni de la efectuarea unor astfel de măsuri, hotărîrea de a intenta un dosar penal n-a fost luată sau a fost anulată.

15. Prejudiciul moral cauzat în urma acţiunilor ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti se încasează din bugetul de stat sau, după caz, din bugetul local, iar în legătură cu acest fapt, ca pîrît la judecarea cererii de reparaţie a prejudiciului moral, în afară de reprezentantul organului de drept, este obligat să participe reprezentantul Ministerului Finanţelor sau al administraţiei publice locale.

16. Prejudiciul moral nu se repară în cazul cînd persoana vătămată a contribuit intenţionat şi benevol la producerea prejudiciului prin autodenunţ (art.1405 alin.(2) Cod civil).

17. Statul, autorităţile administraţiei publice locale, după repararea prejudiciului moral cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti, sînt în drept (obligate) să înainteze persoanelor culpabile, în ordine de regres, cererea de reparare a prejudiciului:
- integral - în cazul cînd culpa persoanelor cu funcţii de răspundere este dovedită prin sentinţă definitivă;
- parţial - în baza şi în condiţiile stabilite de legislaţie.

18. În conformitate cu prevederile art.38 alin.(4) lit.c) din Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe, pentru violarea drepturilor personale (morale), autorul sau titularul drepturilor conexe are dreptul să ceară prin judecată recuperarea prejudiciului moral de la persoana care Ie-a violat.
În afară de cele menţionate, persoana culpabilă de nimicirea premeditată sau de nimicirea prin neglijenţă a originalului operei de artă plastică, a manuscrisului sau a variantei definitive a operei audiovizuale (negativul, înregistrarea originală), la cererea autorului sau a titularului drepturilor conexe, este obligată să repare nu numai prejudiciul moral, dar şi cel material.

19. Soţul de bună-credinţă, conform art.44 alin.(3) lit.b) din Codul familiei, este în drept să ceară repararea prejudiciului moral numai în cazul în care, prin hotărîrea instanţei de judecată, căsătoria a fost declarată nulă din motivul că alt soţ, la încheierea căsătoriei, era deja căsătorit, despre ce nu a indicat în declaraţia de căsătorie, sau nu a avut intenţia de a crea o familie (căsătorie fictivă), ori nu a informat soţul de bună-credinţă despre starea sănătăţii sale şi astfel, în rezultatul acestor acţiuni, i-a cauzat soţului de bună-credinţă suferinţe psihice.

20. Direct în instanţa de judecată se înaintează cererea de reparare a prejudiciului moral în litigiile privind apărarea onoarei, demnităţii şi reputaţiei profesionale; privind răspunderea delictuală; privind repararea prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor de judecată; privind consecinţele de declarare a nulităţii căsătoriei; privind violarea dreptului de autor şi a drepturilor conexe; privind restabilirea la locul de muncă a salariatului transferat sau eliberat nelegitim din serviciu.

21. Se explică faptul că este în drept să depună cerere în instanţa de judecată referitor la repararea prejudiciului moral nu numai persoana fizică, dar şi persoana juridică, însă numai în cazurile expres prevăzute de lege, în care ea se consideră lezată prin afirmaţiile neadevărate făcute în presă sau vătămată în drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat de a i se rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege.

22. Cererile de reparare a prejudiciului moral se înaintează:
- în litigiile privind apărarea onoarei, demnităţii şi reputaţiei profesionale, către persoana care a răspîndit informaţia.
Dacă informaţia care lezează onoarea, demnitatea sau reputaţia profesională este răspîndită printr-un mijloc de informare în masă - către autorul informaţiei şi mijlocul de informare în masă;
- în litigiile delictuale, către autorul prejudiciului (persoană fizică sau juridică);
- în litigiile de muncă, către angajator;
- în litigiile privind protecţia consumatorilor, către producător, vînzător, prestator;
- în litigiile care decurg din acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti, către Ministerul Finanţelor şi organul republican de drept în sistemul căruia funcţionează autorul;
- în litigiile care decurg din Legea contenciosului administrativ, către autorităţile publice locale sau centrale.
Dacă prejudiciul moral este cauzat de un organ de stat republican sau local - către acest organ şi organul financiar respectiv;
- în litigiile care decurg din Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe, către persoana vinovată de încălcarea acestor drepturi.

23. Mărimea compensaţiei pentru prejudiciul moral se determină de către instanţa de judecată (art.1423 alin.(1) Cod civil).
Astfel, instanţa de judecată, la pronunţarea hotărîrii de admitere a cererii de încasare a prejudiciului moral, nu este în drept să se refere la mărimea compensaţiei pentru prejudiciul moral solicitată de către persoana vătămată.

24. Prejudiciul moral se compensează prin echivalent bănesc (art.1422 alin.(1) Cod civil).
Concomitent, legislaţia în vigoare prevede că, în lipsa conflictului şi la determinarea părţilor, prejudiciul moral poate fi reparat într-o altă formă materială (art.329 alin.(2) Codul muncii).

25. Instanţele judecătoreşti, la determinarea mărimii compensaţiei pentru prejudiciul moral, trebuie neapărat să ia în consideraţie atît aprecierea subiectivă privind gravitatea cauzării suferinţelor psihice sau fizice părţii vătămate, cît şi datele obiective care certifică acest fapt, îndeosebi:
- importanţa vitală a drepturilor personale nepatrimoniale şi a bunurilor (viaţa, sănătatea, libertatea, inviolabilitatea locuinţei, secretul personal şi familial, onoarea, demnitatea şi reputaţia profesională etc.);
- nivelul (gradul) suportării de către persoana vătămată a suferinţelor psihice sau fizice (lipsirea de libertate, pricinuirea vătămării corporale, decesul persoanelor apropiate (rudelor), pierderea sau limitarea capacităţii de muncă etc.);
- felul vinovăţiei (intenţia, imprudenţa) persoanei care a cauzat prejudiciul, în cazul în care pentru repararea prejudiciului moral este necesară prezenţa ei.
Instanţele judecătoreşti, la determinarea mărimii prejudiciului moral în echivalent bănesc, sînt în drept să ia în consideraţie şi alte circumstanţe probatoare prin actele pricinii, în particular, situaţia familială şi materială a persoanei care poartă răspundere pentru cauzarea prejudiciului moral părţii vătămate.

26. Despăgubirile solicitate cu titlu de daune morale pot fi acordate sub forma unor sume băneşti concrete.

27. Termenul în interiorul căruia persoana poate să sesizeze instanţa de judecată cu privire la repararea prejudiciului moral este de:
- 3 ani în litigiile delictuale;
-1 an de la data cînd salariatul a aflat sau trebuia să afle despre încălcarea dreptului său (art.355 alin.(1) lit.a) CM);
- 3 ani de la data apariţiei dreptului respectiv al salariatului, în situaţia în care obiectul litigiului constă în plata unor drepturi salariale sau de altă natură, ce i se cuvin salariatului;
- 3 ani de la data primirii răspunsului la cererea prealabilă sau de la data expirării termenului prevăzut de Legea contenciosului administrativ pentru soluţionarea acesteia;
- 3 ani - în cazul produselor pentru care nu este prevăzută stabilirea termenului de valabilitate sau a duratei de funcţionare.

28. Obligaţia de a dovedi faptul pricinuirii prejudiciului moral (suferinţelor psihice sau fizice suportate) o exercită partea vătămată, de aceea în cererea despre compensarea prejudiciului
moral aceasta trebuie să indice de către cine, în ce circumstanţe şi în baza căror acţiuni (inacţiuni) i-au fost cauzate suferinţe morale (psihice) sau fizice, prin ce se manifestă acestea.

29. La pronunţarea hotărîrii prin care a fost admisă cererea de reparare a prejudiciului moral cauzat în legătură cu îndeplinirea de către salariat a obligaţiilor de muncă sau ca rezultat al privării ilegale a acestuia de posibilitatea de a munci, instanţa de judecată trebuie să ţină cont de faptul că angajatorul este obligat, şi nu în drept, să repare prejudiciul moral.
În afară de cele menţionate, în cazul restabilirii la locul de muncă a salariatului transferat sau eliberat nelegitim din serviciu, instanţa de judecată, la determinarea mărimii compensaţiei pentru repararea prejudiciului moral, trebuie să ţină cont de faptul că mărimea acesteia nu poate fi mai mică decît un salariu mediu lunar al salariatului.

30. Prejudiciul moral poate fi reparat indiferent de existenţa şi întinderea prejudiciului material, cu condiţia ca prejudiciul moral să fie expres prevăzut de lege.

31. În cazul în care cererea de reparare a prejudiciului moral a fost înaintată în instanţa de judecată către doi sau mai mulţi reclamaţi şi prin hotărîrea pronunţată aceasta a fost admisă, prejudiciul moral se încasează aparte şi nu solidar.

32. La examinarea acţiunilor civile privind repararea prejudiciului moral rezultat din săvîrşirea infracţiunilor înaintate de către persoanele fizice sau juridice, cărora Ie-a fost cauzat, pe lîngă criteriile generale, se vor lua în considerare criteriile specifice de evaluare a cuantumului acestor despăgubiri prevăzute la art.219 alin.(4) CPP.

Adaugă un comentariu



{last_topics}

Облако Тегов